1. Este o reconstrucție a URSS-ului, structură politică ce nu a adus bine decât clasei politice
  2. Țările mai mici din CSI sunt ținta relațiilor tensionate dintre N.A.T.O. și Federația Rusă
  3. Uniunea Europeană și Nato se poartă distant față de CSI datorită structurii pro-ruse a acestei uniuni
  4. Statele membre CSI asigură Rusiei o sferă de influență vastă asupra Asiei centrale și Europei de Est
  5. Rusia se implică foarte ușor în politica internă a statelor membre CSI și o modelează după bunul plac
  6. Statele ce alcătuiesc organizația nu beneficiază deloc economic de pe urma ei. Ucraina și-a menținut scăderea economică continuă de la independență iar Moldova nu încetează să fie cea mai săracă țară din Europa
  7. Țările membre CSI își pierd ușor integritatea teritorială în favoarea Rusiei. Aici sunt de notat pretențiile Rusiei pentru Crimeea și susținerile acordate Transnistriei și Carabahului de Munte din Armenia.
  8. Granița de vest a CSI-ului este o nouă cortină de fier, care de data asta a fost împinsă mult înspre răsărit (inclusiv peste țările baltice, ele nemaifiind în ea). Din acest motiv țările membre CSI nu au o relație prea bună cu țările membre U.E.
  9. În cazul unei eventuale uniri cu România (a cărei susținători din Basarabia au crescut exponențial față de anii 90), Rusia și Ucraina nu ar avea niciun cuvânt de spus
  10. Ieșirea din CSI și intrarea în NATO ar fi un moment simbolic pentru reorientarea Moldovei către vest (orientare ce a fost pierdută acum 70 de ani).
Tags: , , , , , , , ,

CD_PatriotBasarabiaMea.Com face un apel către toți patrioții adevărați și iubitori de țară, către oameni de suflet care au trecut peste marile încercări la care păgânii ne-au supus de-alungul timpului pentru a ne fura bogățiile și sufletele.

Un apel către toți aceia născuți între Nipru și Tisa și care se simt români din cap până-n picioare.Chiar de se află în România sau în țările vecine, un patriot știe care-i țara lui adevărată și cine umblă să o destrame.Invităm tot românul să asculte numai 25 de minute de muzică patriotică , din popor și să-și deschidă orizonturile atât de strâmtate de autoritățile naționale și internaționale.

Salutăm cu ocazia aceasta generația tânără din Republica Moldova care-și cunoaște bine rădăcinile și care a luptat ca țara s-o ia pe un făgaș firesc, luptă care însă au câștigat-o numai datorită opoziției.

Tracklist:
1.Refuz, rezist, sunt anti-comunist
2.Doamne ocrotește-i pe români (Păunescu)
3.Cântec despre Bucovina (Grigore Leșe)
4.Doamne ocrotește-i pe români (Folclor)
5.Reînvierea daciei
6.Treceți batalioane române Carpații (Corul Armatei)
7.Basarabie Frumoasă (Veta Biriș)

Dacă doriți să descărcați cd-ul, lăsați un comentariu la acest articol în care să vă exprimați această dorință și vi-l vom trimite pe mail.Amintim că nu promovăm pirateria.

Rusia ține enorm la orice bucățică de pământ din nordul Mării Negre.Am aflat aici că Rusia abia în 1791 ajunge la Nistru iar din 1990 a pierdut brusc tot ce însemna Marea Neagră.Din 2017 Rusia va pierde cu siguranță accesul la Sevastopol iar Transnistria ar putea valora mai mult ca orice,fiind singura fâșie de pământ cu un punct pe Nistru, punct ce ar satisface spiritual pe mai mulți paranoici Putiniști.

Ce vreau să propun ca analiză în acest articol este un schimb ce ar putea fi propus Rusiei și care s-ar putea realiza datorită influenței mari a acestui stat precum și datorită importanței mondiale a Federației Ruse.Temeiul ar fi acela istoric și trebuie lăsat să pară așa cum este în zia de azi.Astfel, Moldova și România vor recunoaște teritoriul din stânga Nistrului (exclusiv, deci nu se include Tighina sau alte localități asemănătoare) ca fiind ale Rusiei dar și Rusia va recunoaște cele două foste județe din sud, județul Hotin din nord și zona Nordului Bucovinei ca aparținând de drept Moldovei.Chestiunea etnică nu cred că ar fi o problemă întrucât aceste zone sunt și în ziua de azi populate de etnici români trecuți în acte ca ucrainieni dar trebuie luat în seamă faptul că actuala conducere a Ucrainei este una rusofobă.

Un astfel de schimb teritorial (urmat eventual și de un schimb etnic cu actuala regiune separatistă) nu doar ar rezolva problema Transnistriei, dar ar putea stabiliza cu mult relațiile Ruso-Moldovene, ambele părți avânt un câștig mai mult sau mai puțin corect.

Tags: , , ,

Pe 29 iulie se decide soarta Moldovei.Se va schimba oare în vreun fel situația din țară sau va rămâne aceeași mizerie, corupție și sărăcie?
Până atunci,câteva constatări finale vizavi de perioada electorală a alegerilor anticipate :

  • Totul nu a fost decât un schimb dur de replici opoziție-putere.Cu toate astea,comuniștii au avut cuvinte foarte mici de spus și nu au prezentat nicio dovadă concretă.Opoziția și-a susținut întotdeauna argumentele cu probe.
  • Patidele de dreapta ce nu treceau pragul s-au abținut.Un gest foarte frumos și care nu poate trece neobservat.Partide de stânga precum PSD sau PD rămân în cursă pentru a fura din voturi în favoarea PCRM
  • Oamenii sunt tot dezorientați.Nu mulți știu clar ce s-a întâmplat pe 7 aprilie și nici nu va ieși la iveală de se va menține puterea comunistă
  • Populația s-a împărțit pe mai multe categorii și în mai multe feluri: comuniști și anti-comuniști, unioniști și anti-unioniști, etc.Zarva n-a făcut decât să aprindă spiritul politic al moldovenilor
  • România și U.E. s-a îndepărtat de R.M.Pe de altă parte,Rusia (principala responsabilă pentru toată teroarea comunistă în lume) aproape că are țara aceasta sub bocanc.
  • Bătrănii vor vota în continuare comuniștii, în special cei de la sate.Marea majoritate a rușilor se pare că vor vota opoziția
  • Un mare procent din populație crede toate minciunile comuniste cu toate că li s-a dovedit nu de o dată că acestea sunt numai niște meschinării inventate
Tags: , , , ,

Cerealele din Moldova

Moldovă măreață
A României soață
Unde-ți sunt cerealele,
Grâul și pogoanele?

Te știam în tot Balcanu’
Îmbogățită tot anu’
Și hrănind pe oasepete
Cu cereale proaspete.

Comunistul te-a adus
În iad și te-a răpus
Te-a făcut săracă rău
Și-ai uitat numele tău.

Nu mai ai nimic de dat
Și Balcanu’ te-a uitat,
Europa te-a îngropat
Doar România nu te-a lăsat.

Nu demult,Victor m-a avertizat de atitudinea anti-unionistă a majorităților etnice din Moldova de răsărit și de faptul că aceasta poate intra în contradicție cu ideile site-ului ‘Basarabia Mea’.Din cât se poate înțelege din pagina descrierii site-ului,Basarabia Mea sprijină dreptatea,drepturile omului și independența cetățeanului din Republica Moldova.
Anti-unionismul este,până la urmă, un lucru firesc ce reflectă îngrijorările și frustrările poporului.Aceste idei se pare că nu aduc nimic bun în această perioadă și nu vor putea fi privite cu alți ochi de cetățenii moldoveni decât după căderea comuniștilor și integrarea în Uniunea Europeană.

Cu toate acestea,doresc să informez persoanele ce se tem de eventuala unire că aceasta nu poate fi declanșată decât de dorința cetățenilor republicii iar dacă va fi cazul,în viitor,nu se va acționa fără un referendum serios în R.Moldova.Doresc să alung orice bănuială cum că susținerea opoziției ar fi echivalentă cu susținerea unirii și să amintesc că aceasta luptă mai degrabă pentru independența și integritatea teritorială a Moldovei ce este acum periclitată direct de Ruși(prin promiterea Transnistriei de către Voronin sau acceptarea împrumutului ce ar amesteca Rusia și mai mult în politica internă a statului).Moldova este independentă,din nefericire, numai prin câteva hârțoage fiindcă dacă judecăm just este încă sub influență rusă iar comuniștii cred că pot acoperii acest lucru.

Tags: , , , , ,

Moldova
În toate comunitățile românești,moldovenii sunt cei mai discriminați și rău vorbiți de ceilalți băștinași ai țării.Imaginea moldoveanului modren este bine conturată:un cârciumar de primă clasă,sărac,fără chef de muncă,incult,la origine numai un țăran și care vorbește limba română cu un accent ciudat ce sună a rusism.
Ce nu pot vedea oamenii care prejudecă este multitudinea de oameni care i-a ținut și care încă îi mai ține tot teritoriul dintre Carpații Orientali și Nistru.
Cine a fost oare cel mai vestit domn românesc al evului mediu de care orice nătărău a auzit dacă nu Ștefan cel Mare,domnul Moldovei, care a unit întrega Moldovă până la Nipru și a apărat-o ca în vremea lui,aceasta să nu cadă sub papucul otoman sau tătar?
Cine a fost acel poet român a cărei viață a devenit o taină pentru toți și care prin poezii precum “Doina” a dat țării niște idei naționaliste foarte valoroase pentru acea perioadă dacă nu Mihai Eminescu,născut și crescut în Moldova?
Ce prozator celebru descria cel mai bine viața la țară a copiilor,prozator care a fost foarte bun prieten cu Eminescu și care a scris excelentul volum “Amintiri din copilărie” ?Desigur că Ion Creangă,născut tot în zona Moldovei.
Îndreptându-ne către Basarabia,care este cel mai apreciat personaj istoric românesc al secolului 19,personaj care a unit pentru ultima dată Moldova cu Țara Românescă?Cu siguranță este Al. Ioan Cuza,primul șef de stat român ce a candidat atât în Moldova cât și în Țara Românească și le-a unit,punând bazele vechiului regat românesc.
Deșii istoria românească este plină de Moldova,nici perioada de astăzi nu duce lipsă de moldoveni celebri.La toate olimpiadele naționale,primele locuri sunt întotdeauna ocupate fie de moldoveni,fie de bucureșteni,dar în gimnaziu moldovenii domină mereu.
De remarcat este în acest caz și perioada protestelor din R. Moldova în care tinerii apar solidari și devodați unei cauze nobile.Deșii au trăit într-o societate comunistă,moldovenii sunt în stare să distingă clar ce e bine de ce e rău,lucru care unele popoare nu le pot face nici până în zia de azi.Dorința de-a-și ajuta țara,intenția de a-și consuma timpul liber în vederea influențarea opiniei publice și convingerii ei că ceea ce se întâmplă nu este bine,simplele încercări lăudabile de-a-i vizita pe bătrâni și de a le deschide ochii arată că gradul de umanitate la moldoveni este statornic și superior celorlalți.

Tags:

red bull