Stema patriei, cu bune și cu rele

stama_romaniei O categorie de lucruri cu care nu este de glumit o reprezintă simbolurile naționale precum imnul, drapelul, istoria sau stema de stat.

În cazul stemei României, putem afirma cu tărie că s-a glumit cam mult pe seama acesteia, că nu a fost confecționată de persoane cunoscătoare de istorie obiectivă și că lumea întreagă ne cunoaște după acest simbol, simbol care caută să încurajeze descendenții fostelor imperii expansioniste să destrame România, fiindcă aceasta nu apare ca un tot unitar, ci ca o entitate federativă.

Rusia e federație, SUA e federație, Elveția e federație, dar România nu a fost și nu va fi niciodată un stat federal (împărțirea actuală pe județe și pe regiuni de dezvoltare fiind numai o schematizare).

Stema actuală a fost adoptată în grabă la curtea regelui Ferdinand, a fost desenată de un fals heraldist ce nu cunoștea limba română și urmărește împărțirea țării după un principiu de 2+3 (două provincii unite așezate în partea de sus a trunchiului acvilei și trei provincii anexate fără voința populației băștinașe, aflate în partea de jos a trunchiului).

Deși dispoziția federativă a stemei este destul de îngrijorătoare, cea mai îngrijorătoare pare ar fi stema Transilvaniei (dreapta jos) ce pe lângă faptul că nu amintește deloc de români, insistă în ideea că aceasta aparține de drept altor națiuni expansioniste și extremiste.Simbolurile ce alcătuiesc stema Transilvaniei, adoptate încă de pe vremea imperiului austro-ungar sunt:

  • Vulturul negru de stepă în zbor, simbolul națiunii maghiare
  • Cele 7 cetăți reprezintă națiunea germană, de unde și numele dat Transilvaniei de nemți, Siebenbürgen (=7 cetăți)
  • Soarele și semiluna din partea de sus a stemei Transilvaniei reprezinta poporul secuiesc.Semiluna de aici nu este aceeași cu semiluna din stema munteniei (din partea de stânga sus a trunchiului), semilună care reprezintă defapt craiul (regele sau simbolul creștin al neamului).Din contră, soarele asociat cu semiluna semnifică misiunea secuilor de a veghea zi și noapte granițele carpaților pentru a stopa eventualele atacuri dinspre răsărit.
  • Bara goală și roșie dintre vulturul negru și cele 7 cetăți trebuia să fie un loc rezervat națiunii băștinașe din Transilvania, celei române.Cu toate astea, Maria Tereza a refuzat să includă în această stemă și pe români, ei neavând drepturi politice.

Referitor la celelalte 4 simboluri, explicația fiecăruia se poate găsi și pe wikipedia, și anume : capul de bou reprezintă Moldova,Vulturul cu soarele (ce reprezintă populația băștinașe, ce lucrează pământul) și semiluna-crai (am explicat adiniauri ce semnifică și aceasta) reprezintă Muntenia, lecul cu sabia în mână și cu podul (podul lui Traian de la Turnu-Severin) simbolizează Țara Olteniei iar cei doi delfini sunt simbolul Dobrogei.

În concluzie, cu toate sforțările multora de a elibera țara de sub dominații străine și de a restabili ordinea prin înlăturarea ideii de expansionism, românii continuă să se atace pe ei înșiși prin promovarea unor simboluri inadecvate istoriei adevărate.

Postări asemănătoare

Tags: , , , , , , ,
feedico Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să fi la curent cu articolele noastre viitoare te rugăm să te abonezi prin RSS

One Response to “Stema patriei, cu bune și cu rele”

  1. alex Says:

    sut de acord cu observatii facute la stema Transilvaniei,pina la momentul cu soarelacu luna, in primul rind secuii au mostenit-o de la dacii liberi neromanizati a caror sint urmasi,acelasi simbol cu semiluna orientata spre exterior e si la Moldova si cine a zis ca semiluna munteneasca este drept etalon,apropo trandafirul moldovenesc(floarea de pe stema Moldovei)este de fapt un soare stilizat.aceleasi simboluri (soare si luna )se observa si la vlahi din serbia si bulgaria si sunt bazate pe credinta dacilor in bine si rau,puterea noptii si zilei un fel de yng-yang dacic daca vreti restul din stema Transilvaniei intradevar sunt niste simboluri antiromanesti

Leave a Reply


red bull