stama_romaniei O categorie de lucruri cu care nu este de glumit o reprezintă simbolurile naționale precum imnul, drapelul, istoria sau stema de stat.

În cazul stemei României, putem afirma cu tărie că s-a glumit cam mult pe seama acesteia, că nu a fost confecționată de persoane cunoscătoare de istorie obiectivă și că lumea întreagă ne cunoaște după acest simbol, simbol care caută să încurajeze descendenții fostelor imperii expansioniste să destrame România, fiindcă aceasta nu apare ca un tot unitar, ci ca o entitate federativă.

Rusia e federație, SUA e federație, Elveția e federație, dar România nu a fost și nu va fi niciodată un stat federal (împărțirea actuală pe județe și pe regiuni de dezvoltare fiind numai o schematizare).

Stema actuală a fost adoptată în grabă la curtea regelui Ferdinand, a fost desenată de un fals heraldist ce nu cunoștea limba română și urmărește împărțirea țării după un principiu de 2+3 (două provincii unite așezate în partea de sus a trunchiului acvilei și trei provincii anexate fără voința populației băștinașe, aflate în partea de jos a trunchiului).

Deși dispoziția federativă a stemei este destul de îngrijorătoare, cea mai îngrijorătoare pare ar fi stema Transilvaniei (dreapta jos) ce pe lângă faptul că nu amintește deloc de români, insistă în ideea că aceasta aparține de drept altor națiuni expansioniste și extremiste.Simbolurile ce alcătuiesc stema Transilvaniei, adoptate încă de pe vremea imperiului austro-ungar sunt:

  • Vulturul negru de stepă în zbor, simbolul națiunii maghiare
  • Cele 7 cetăți reprezintă națiunea germană, de unde și numele dat Transilvaniei de nemți, Siebenbürgen (=7 cetăți)
  • Soarele și semiluna din partea de sus a stemei Transilvaniei reprezinta poporul secuiesc.Semiluna de aici nu este aceeași cu semiluna din stema munteniei (din partea de stânga sus a trunchiului), semilună care reprezintă defapt craiul (regele sau simbolul creștin al neamului).Din contră, soarele asociat cu semiluna semnifică misiunea secuilor de a veghea zi și noapte granițele carpaților pentru a stopa eventualele atacuri dinspre răsărit.
  • Bara goală și roșie dintre vulturul negru și cele 7 cetăți trebuia să fie un loc rezervat națiunii băștinașe din Transilvania, celei române.Cu toate astea, Maria Tereza a refuzat să includă în această stemă și pe români, ei neavând drepturi politice.

Referitor la celelalte 4 simboluri, explicația fiecăruia se poate găsi și pe wikipedia, și anume : capul de bou reprezintă Moldova,Vulturul cu soarele (ce reprezintă populația băștinașe, ce lucrează pământul) și semiluna-crai (am explicat adiniauri ce semnifică și aceasta) reprezintă Muntenia, lecul cu sabia în mână și cu podul (podul lui Traian de la Turnu-Severin) simbolizează Țara Olteniei iar cei doi delfini sunt simbolul Dobrogei.

În concluzie, cu toate sforțările multora de a elibera țara de sub dominații străine și de a restabili ordinea prin înlăturarea ideii de expansionism, românii continuă să se atace pe ei înșiși prin promovarea unor simboluri inadecvate istoriei adevărate.

Tags: , , , , , , ,

This video was embedded using the YouTuber plugin by Roy Tanck. Adobe Flash Player is required to view the video.

Se pare că demonopolizarea posturilor subiective de televiziune din Moldova devine din ce în ce mai necesară, cum gurile comuniștilor se aud din ce în ce mai mult și cum poporului i se arată acea parte a problemei deja preparată, ci nu miezul lipsit de părerile personale ale unui grup.

Echipa BasarabiaMea dorește să protesteze cu argumente solide vizavi de acest reportaj comunist și nepopular ce nu încearcă altceva înafară de a atrage întregul bloc neunionist de partea comuniștilor.

În primul rând, Moldova este un stat independent în care limba de stat este româna, deci cerem firesc nit-ului să traducă toate segvențele din rusă în română fie prin voce, fie prin subtitrări.Prin ignorarea și înlocuirea limbii poporului cu limba rusă, Nit nu face decât să susțină rusificarea Moldovei (un proces ce a început acum două sute de ani și care este susținut larg în mass-media comunistă).

Dorința Nit-ului, împreună cu a toate celelalte televiziuni și a comuniștilor se face văzută cât mai mult, aceasta fiind de a separa cetățenii în unioniști și anti-unioniști (o separare care dacă ar deveni posibilă, ar garanta comuniștilor ani buni de guvernare).Pe lângă faptul că este nedemocratică, o astfel de separare nu ar declanșa decât alte războaie civile și conflicte care trebuie să devină de ordinul trecutului în secolul 21.Amintim că toate partidele care acum sunt în A.I.E. s-au adresat întregului popor și au criticat violențele și scandalurile declanșate de comuniști, precuM și situația economică jalnică în care s-a afundat Moldova în 8 ani de zile pe când comuniștii s-au adresat numai acelui segment semnificativ pe care l-a captat, făcându-l antiunionist și românofob.Comuniștii nu pot, astfel, reprezenta o întreagă țară ci numai o parte din ea.

Orice reacție sau ieșire ce vine din partea lui Igor Smirnov trebuie în mod clar ignorată și stopată.Transnistria are un regim totalitar, nu respectă drepturile omului și constituția.Fruntașul sepraratist de la Tiraspol este un dictator, el ocupând încontinuu din 92 un scaun nemeritat și nedăruit de popor.Acesta este folosit, însă, ca pivot principal pentru a atrage Moldova alături de celelalte state din CSI mai aproape de sfera de influență Federației Ruse.

Interviurile luate pe stradă de către Nit nu au alt rol decât să dezorienteze poporul și să-l facă să creadă că un segment mult prea mare este împotriva partidelor liberale prin simplul fapt că nu susțin ideea unirii.Acele interviuri nu au cum să exprime voința poporului din moment ce categoria de oameni aleși a fost prea restrânsă.La o testare de opinie, se aleg oameni de toate vârstele și din toate clasele etnice și sociale, nu numai oameni în vârstă, născuți în perioada sovietică, cu mintea spălată și cu părul cărunt.Studenții și persoanele de vârsta a doua lipsesc total, aceștia fiind unioniști în procente prea însemnate.

Ca ultima sesizare, doresc să precizez că Nit a folosit într-un scop cu totul nedemn acea porțiune din cântecul “Transilvanie Frumoasă”.Melodia nu este dedicată numai Bucureștiului, ci foarte multe orașe sunt amintite în el, orașe precum Brașov, Făgăraș și chiar și Chișinău.Ea nu a fost compusă pentru a fi folosită ca satiră, ci pentru a susține poporul român dintre Nistru și Tisa.

Pentru o infrmare corectă și obiectivă a cetățeanului Moldovean, cer să se militeze grav pentru depolitizarea cât mai rapidă a televiziunilor și a celorlalte mass-medii comuniste.

Tags: , , , , , , , ,

Inconștiente sau cu un scop bine determinat, autoritățile românești divizează poporul în bucățele-bucățele, cauzând cele mai mici diferențe culturale dintre românii ce locuiesc în teritorii diverse, un motiv serios și aprins de dispută.
Ca să ne convingem cât de divizată este nația română, să încercăm să identificăm clasa generală de nume în care se încadrează un oarecare locuitor din Tighina…În primul rând,Tighina face parte din spațiul etnogenetic românesc Tisa-Nistru (defapt fiind Nipru, dar istoricii nu recunosc dovezile) deci această persoană se poate numi român.Fiind situat în zona dintre Carpații Orientali și Nistru, cetățeanul se consideră moldovean.Moldova deși a fost să fie unitară,este divizată în mai multe părți,marea întindere a lor aflată în R.Moldova și România, : Bucovina,Bucovina de Nord (în Ucraina),Pocuția (în Ucraina),Herța (în Ucraina), Basarabia și restul Moldovei rămas intact.Locuitorul din Tighina se află și în Basarabia,deoarece orașul se găsește între Prut și Nistru, deci se poate numi și Basarabean.Și Basarabia este divizată în mai multe părți, anume : Bugeacul (Sudul Basarabiei,aflat în Ucraina), Găgăuzia, Transnistria iar restul zonei rămâne cu numele original.Deoarece Tighina de găsește în Transnistria, omul se va numi și nistrian.De-aici, din fericire, nu mai apare niciun alt element de divizare.
Datorită unor principii aiuristice de împărțire a țării pe un anume principiu, oamenii din est poartă un anume prejudiciu față de cei din vest și vice-versa.În Timișoara, oltenii sunt puțin discriminați iar Moldovenii sunt luați în derâdere.Bancurile populare nu fac decât să exagereze micile diferențe dintre românii aflați în zone geografice cât mai diverse și să stârnească altora sentimente de dispreț și repulsie față de propriul popor.
Ce nu au reușit Rușii în secolul 19 să facă, se pare că o facem noi singuri.Federalizarea României a devenin tot mai pregnantă în anii 90′ dar dă semne de stopare în secolul 21 odată cu solidaritatea exprimată de tineri din toate colțurile țării vizavi de problemele integrității naționale (dorința Ungurilor de-a recăpăta ce se mai poate din Ardeal) și de problemele românilor aflați peste hotare (problemele basarabenilor și situația emigranților români).
În general, lumea înclină cât mai mult spre federalizare întrucât acest tip de stat se dovedește cel mai prosper (cele mai mari puteri mondiale,Rusia și SUA sunt federații) dar o federalizare a unui teritoriu de sine stătător nu poate aduce nimic bun.
Cum țările occidentale s-au trata în majoritate de astfel de probleme, și aici dispariția lor se simte cât mai mult iar nevoia aceea de integritate și uniune e din ce în ce mai apăsătoare.

Tags: , , ,

red bull