Să tragem linie și să concludem : cine sunt adevărații dușmani și prieteni ai Republicii Moldova?Aceste state au contribuit la înrăutățirea situației statale a Moldovei de-alungul timpului iar unele mai contribuie și în ziua de azi.
Dușmanii:

  1. Federația Rusă – A introdus comunismul între Prut și Nistru,a omorât și deportat mai mult de jumătate din populația Basarabiei.În momentul actual are pretenții teritoriale nejustificabile la adresa Moldovei și ajută comuniștii în a frauda alegerile.Multe altele le știți și voi.
  2. Ucraina – Dă vina pe Moldova pentru a se justifica în fața Rusiei și a Europei (cazul crizei gazelor).Ucraina a deznaționalizat sute de mii de români moldoveni,trecându-i în buletine ca ucrainieni și forțându-i să-și uite limba și cultura.Tot Ucraina este principala responsabilă pentru împărțirea Basarabiei în trei părți,dintre care două le deține ea în ziua de azi.
  3. Bulgaria și Ungaria – Presiunile acestor țări au oprit armata română din a se opune ultimatumului sovietic în al doilea război mondial.Dacă acesta nu era acceptat,România avea în ziua de azi încă un punct în plus la problema Basarabiei,Bucovinei și insulelor din Marea Neagră.Reamintesc că România nu s-a opus cu forță armată URSS-ului întrucât Ungaria și Bulgaria aveau armatele mobilizate la granițele lor cu România.Aceasta risca,astfel,un război pe trei fronturi.
  4. Polonia – Ca să se bage în seamă,Polonia vine în ziua de azi și insistă ca tratatul de graniță între R.Moldova și România să se semneze.Acest lucru nu poate fi decât în favoarea comuniștilor din R. Moldova și a Rusiei

Prietenii:

  1. România : Patria mamă a Moldovei,adevăratul aliat credincios prieten al acesteia.România a luptat mereu(și încă mai luptă) pentru drepturile Moldovei și ale moldovenilor chiar și atunci când toți s-au opus micului stat de la est de Prut.În prezent,România sprijină basarabenii oferindu-le burse de merit și cetățenie.
  2. S.U.A. : Sprijină ideile democratice și s-a prins foarte repede că alegerile din Moldova au fost măsluite.Cu toate că nu a reacționat direct,vocea Statelor Unite (care ruga Moldova să organizeze de data asta alegeri corecte) a fost crucială pentru a îndrepta părerile europenilor în altă direcție.
  3. Grecia,Serbia și Turcia : Foștii membrii ai pactului balcanic ce susțineau integritatea teritorială a României Mari din perioada interbelică.Turcia a refuzat contractul cu Rusia prin care dădea acesteia un acces important la cele două strâmtori dintre M.Mediterană și M.Neagră.
Tags: , , , , , ,

076figCu toții ne confruntăm astăzi cu efectele neproductivității societății noastre.Și în România și în Republica Moldova societatea este bazată mai mult pe consum și mai puțin pe producție.Moldova ar fi cea mai săracă țară din U.E. dacă n-ar fi Transnistria cu centrele ei importante (Tighina,Tiraspol,etc) și nici în România situația din viitor nu se arată că va fi mai roz.
Locurile de muncă s-au împuținat iar babele comuniste spun “Înainte era mai bine.Aveai loc de muncă asigurat după ce terminai liceul sau facultatea.Lumea s-a prostit acum și voi ai tineri aveți de suferit”.Ce nu înțeleg doamnele de vârstă respectabilă e că dacă comunismul nu-și făcea apariția în România,dacă România era și până în ziua de azi până la Nistru și dacă aveam tot rege în loc de președinte nici nu știam ce-i aia criză economică și trai prost,neproductiv.
Când am văzut, eu, pentru prima dată harta României Mari și am comparat-o cu cea actuală,mi s-a părut o Românie mai grasă,mai fericită,mai frumoasă și mai bogată.Toate astea aveam să mi le confirm după ce voi fi studiat ceva din istoria României interbelice.După cum povestea un bătrân care are acum pământul pe el de 10 metri,România în perioada interbelică era onorată cu numele de “ciucurul balcanilor”.Cerealele din Basarabia erau apreciate în toate colțurile Europei,petrolul din Valea Prahovei era vânat de toți comercianții iar turismul pe toată coasta Mării Negre (de la capul Caliacra până la Cetatea Albă) tot timpul era în floare.
România aceasta prosperă a fost stricată subit de apariția comunismului.Doctrina extremistă suna în felul ăsta : “Voi nu mai produceți nimic.Ne dați nouă,noi producem,noi vă dăm vouă,veți trăi numai și numai dependenți de noi”.Și așa a fost.Țăranii au fost desproprietăriți,firmele private trecute la stat,cei care au trăit înainte de război trimiși în Bărăgan o perioadă.Oamenii aproape că erau controlați mecanic : “N-ai treabă de viața ta.Eu îți găsesc de lucru,eu îți găsesc apartament.” aceasta era doctrina.
După perioada de peste 40 de ani de comunism,mi se pare logic și firesc ca cetățeanul,văzându-se cu pământuri trecute pe numele lui și singur în fața vieții, să nu producă ci să cumpere de la alții(fiindcă așa a fost învățat de acest regim politic).Tata învață pe fiu,fiul învață pe nepot,totul s-a transmis până acum ereditar.Asta explică totodată și curiozitatea că ‘de ce fostele țări aflate la est de cortina de fier sunt cele mai lovite de criză’.
Cetățeanul neproductiv din ziua de azi nu este decât rezultatul unei întoarceri subite a situației țării.Cum noi ne încadrăm printre țările care au ieșit de sub regimul comunist (nu cum e China,care a rămas comunistă și a cărei producție este prima pe glob) trebuie să căutăm să restabilim situația producției,să cumpărăm ce e din baștină și probabil să ne căutăm un alt regim politic și alți conducători mult mai capabili să ne treacă peste marele impas.Să nu uităm că cerealel din Basarabia pot fi replantate,să nu uiităm că turismul poate fi îmbunățit și să nu uităm că suntem români și în stânga,și în drepta Prutului.
Și ca să vă convingeți de cât de real este tot ce am relatat mai sus,priviți această idee dintr-o perspectivă americană :

This video was embedded using the YouTuber plugin by Roy Tanck. Adobe Flash Player is required to view the video.

Tags: , , ,

Când vă uitați pe hartă înspre Anglia,Franța,Belgia sau chiar și Polonia să nu aveți cine știe ce pretenții de inteligență și experiență politică.La domnișorii școala e mult prea ușoară,cartea e puțină și subțire la pagini iar experiență nu se potrivește decât cercurilor lor nesemnificative,neactive,cu o acțiune numai ca să fie pe-acolo și cu gândul “Cum s-o ducem noi mai bine de-atât folosindu-ne de acest U.E. ?”.
Și după ,colac peste pupăză, aceste minți înguste și încuiate le pui la șefia unei grupări ambițioase și care se autodeclară importantă,vai de mama ălora care fac parte din ea și care trebuie să se supună deciziilor occidentalilor.
Așa se face că țărișoara noastră(fiincă este numai una,nu mai multe) a suferit în istorie mult din cauza lor și încă mai suferă și azi destul că doar prostia e ereditară.
Hai să începem cronologic,prin 1918 când România întinerea.Am prezentat la Paris pe tavă actele unirii prin care Transilvania,Țara Ungurească,Vojvodina,Basarabia,Bucovina și întreg Banatul se unesc cu România.Toate aceste teritorii aveau populație majoritar românească ce a votat unirea cu țara.Eh,păi fiindcă Parisul nu putea percuta bine informațiile a mai lăsat pe la granițe încă câteva sute de mii bune de români că se pare că n-au auzit că Banatul , Vojvodina și Țara Ungurească se întind și ele până la Tisa.Din banat au tăiat jumătate și au dat vecinilor noștrii slavi,respectiv mongoli de la S-V și N-V și tot lor le-a lăsat Vojvodina și Țara Ungurească.Cum și românul este deștept,noi ne-am bucurat nespus la aceste vești și am petrecut ani de-arândul și am cinstit marea unire.
Continuăm la începutul celui de-al doilea război mondial unde polii puterii în Europa erau bine definiți : URSS,Germania.Ca să-i atragă pe ruși de partea lor(lucru pe care nu l-au reușit) cele două deșteptăciuni occidentale (Franța și Anglia) promiteau URSS-ului sprijin armat în caz de război cu Germania.Ce fel de forțe monstruase lansau cei doi titani vestici ca să ajuta Rusia?Păi au zis ceva de genul “două regimente militare,și incă două mai târziu”.La acest răspuns,Stalin le-a spus frumos că în caz de conflict armat cu nemții,el trebuia să încarce frontul cu cel puțin 300 de regimente,dar stimații franco-englezi erau,se pare, prea copleșiți de victoria în primul război ca să mai poată judeca ceva logic.
Să fim acum mai contemporani și să ne fixăm în 2009 la alegerile din 5 aprilie.După ce lumea protestase de voie începând cu 6 zile după ziua păcălelilor,i s-a cerut insistent Europei,de către România și de către opoziția din Moldova, să declare fostele alegeri nevalide.Ca să-și pună etichetă “Suntem proști”,parlamentul european a validat alegerile,cauzând criza politică din Moldova,criză firească și care era de așteptat.
Tot în 2009,remarcăm reacția ministrului de externe polonez care cerea insistent României să semneze tratat de graniță cu Republica Moldova.Nu știu cum pot polonezii de la nord să vadă situația exactă și tensionată ce se află în sud-est dar dacă se uitau măriile lor măcar o oră la filmele documentare ce vizau protestele din 7 aprilie,poate înțelegeau că un astfel de tratat ar cauza numai neplăceri populațiilor de pe ambele maluri ale Prutului.Să-i iertăm totuși pe polonezi și să le înțelegem situația fiindcă Marea Baltică poate fi uneori foarte friguroasă și cum se învecinează la nord cu ea,toamna și iarna aceasta le îngheață mintea.

Tags: , , ,

Mai în nordul Moldovei,la vreo 30 de km sud de Cernăuți de găsește un petec de pământ de cca. 300-400km2 pe care tot românul îl numește Ținutul Herța.Tot trecând și tot bătând,după amplele războaie,iată că Herța ajunge sub papucul Ucrainei contemporane.Un cântec patriotic zicea:

Unde-mi este Țara cu al ei popor?
Unde-mi este Herța cu al ei sobor?

Când Ultimatumul venise să îngrozească o țară întreagă,nici nu ne trecea prin gând că pe lângă teritoriile cerute,Rusia va ocupa și ciotul acesta al Moldovei.Ocuparea lui pare să fi fost datorată greșelii creioanelor rusești a căror grosime a înglobat în pretenții și zona Herței în harta trimisă românilor,deși o astfel de pretenție nu fusese propriu-zis menționată în niciun domcument.Când comandantul a strigat armatei roșii să oprească înaintarea întrucât se află la marginea teritoriului pretins,acesta a fost întâmpinat cu un glonț în ceafă iar înaintarea persistentă a continuat necontenit.Anii vor trece iar noi vom rămâne cu Herța numai în documente.
Timpul trece iar țapul țărănist Constantinescu(basarabean de origine) ajunge în fruntea țării.Acesta semnează tratatul de graniță cu Ucraina și le dă acestora fără comentarii Herța alături de asigurarea că Bucovina ,sudul Basarabiei și insulele din Marea Neagră vor rămâne sub dominația lor.Ca răspuns,Bucovina de Nord,Herța și Bucureștiul contestă acordul de graniță în 2007.Blestemată e și blestemată va rămâne sârma ghimpată care nu separă până la urmă decât românii de români și care neliniștește românia ce mult a mai trăit supărată.
Românii din Herța sunt români ca focul,români ca grâul,români ca brazii,numeroși și compacți.În acest ciot moldav deportările,sărăcia,suferințele și chinurile traiului nu i-a speriat pe români și i-a făcut să rămână majoritari,cifrele vorbesc.Peste 32.000 de locuitori numără ținutul din care peste 30.000 spun mai mult sau mai puțin cu focu-n vine că sunt români.
Acum ce mai e de făcut decât să ne ducem cu actele grămadă și să dovedim că avem dreptate și să ne cerem drepturile firești de reântregire,drepturile care ne-au fost refuzate și luate cu forță?

Tags: , , , , , ,

Ultimatumul Sovietic,prin care Rusia își exercita pretențiile teritoriale asupra Basarabiei și Nordului Bucovinei a fost publicat aici.Fără niciun succes acesta a fost combătut de politicienii români și în final regele Carol al II-lea a fost nevoit să-l accepte.Neadevăruri și minciuni au fost înfățișate în acest act printre care reamintim:

  1. În 1918 Basarabia s-a unit cu România din propria voință.Republica autonomă ce-și declarase independența față de URSS era condusă de sfatul țării iar armata română a fost chemată de basarabeni pentru a alunga trupele bolșevice dincolo de Nistru.Cu chiu,cu vai și cu toate că din România nu mai era decât Moldova,trupele române și-au luat inima-n dinți,au trecut Prutul și iată că au reușit.După ce au fost alungate,privirile basarabenilor nu au mai fost îndreptate către Rusia,ci spre România iar sfatul țării a decis să unească noua provincie independentă cu patria mamă.
  2. Basarabia a fost și va fi întotdeauna populată de  o majoritate românească.Încă din a doua jumătate a secolului 19 Rușii au început migrarea în teritoriul dintre Prut și Nistru dar nu au putut niciodată să-i întreacă la număr pe români.Procentele mari de români s-au menținut și în perioada interbelică,lucru ce face afirmația rușilor din Ultimatum absolut absurdă și neântemeiată.Populația rutenă(sau ucraineană,cum e numită de URSS) deținea atunci 11% iar cea rusă 12% din total.Cele mai indulgente statistici nu puteau recunoaște,așadar decât 23% populație de origine slavă.
  3. Dacă URSS are pretenții grotești de ‘despăgubire’,relațiile ruso-române nu pot evolua.E clar că extinderea pretențiilor sovieticilor și asupra Bucovine de Nord sunt inacceptabile și asta nu ar favoriza țara noastră să fie mai supusă URSS-ului din acest moment.Populația din această zonă nu a fost în niciun caz fericită de ocupația rusească deoarece în orașul Cernăuți trupele române eliberatoare din 1941 au fost aclamate și primite cu flori(ca și în toate orașele Basarabiei,de altfel).
  4. ‘Harta alăturată’ ce a fost trimisă cu Ultimatum cu tot avea o linie trasă atât de grotesc încât îngloba în pretențiile teritoriale ale rușilor și ținutul Herța,regiune ce nu ține nici de Basarabia și nici de Nordul Bucovinei ci de Moldova.Populația din acel ținut este și în ziua de azi majoritară română.
  5. Este inacceptabil faptul că Rusia pretindea României stabilirea unei decizii atât de importante în doar o zi.Dacă telegrama a sosit pe 26 iunie,este inuman să i se ceară României să răspundă până pe 27 și in special fără să consulte populația ținuturilor din discuție.
Tags: , , , , , , , ,
Distribuția firească a teritoriului Ucrainei de azi

Distribuția firească a teritoriului Ucrainei de azi

Ucraina,vecina noastră de vizavi,din miazănoapte, este un stat multinațional ce se străduiește să-și uite trecutul și să devină,pe de-o parte, mai apropiat de Rusia și pe de altă parte,mai democrat și mai aproape de occident.
Ca să dezambiguim toată fraza de mai sus va trebuii să ne uităm puțin în trecut și să ne reamintim cum a fost Ucraina creată.Lăsând de-o parte poveștile rusești de adormit copiii ce ne vorbesc despre ’statul ucrainean’ ,aflăm că defapt Ucraina nu este decât o mască pentru toate teritoriile pe care rușii le-au

furat de-a lungul istoriei.Teritoriul de vest al Ucrainei,și o bună parte din cel de est, a fost de-alungul istoriei al popoarelor române,poloneze și cehoslovace.Unde sunt sutele de mii de români și polonezi care au dispărut de când s-au trasat noile granițe ale Rusiei nu putem ști și probabil nu vom ști niciodată,dar numărul foarte ridicat de cetățeni ‘ucrainieni’ ne poate indica ceva.De la puținii români care mai trăiesc în Ucraina aflăm despre politica dură de deznaționalizare ce este întreprinsă în acest stat iar acest lucru ne lasă să credem că defapt cetățenii români și polonezi au fost forțați să se declare ucrainieni pentru a o duce bine în propria țară.
Politica de deznaționalizare a fost eficientă,dar nu îndeajuns.Zone precum sudul Basarabiei,Peninsula Crimeea,raioanele mărginașe dinspre est sunt dens locuite de populatii bulgare,româno-moldovene,ruse sau tătare iar această chestiune poate juca oricând rolul de cal troian.
Factorii ereditari nesimilari și geneza eterogenă a cetățenilor Ucrainei îi fac pe aceștia să gândească diferit unii de alții.Ideile democratice,occidentale,europene și rusofile sunt prezente în vestul teritoriului ucrainean, unde locuiesc fostele populații române,poloneze și slovace.Cum treci Niprul găsești oameni moscoviți,din ce în ce mai mulți vorbitori de limbă rusă,cu mentalități total diferite de cele din vest(cu toate că,după istoria susținută de Ucraina,poporul este unicat).Oamenii au fost spălați pe creier,într-adevăr, dar acea sămânță pro-occidentală moștenită de la strămoși nu are cum să dispară așa ușor.
În anul 2008 Rusia(conștientă de aceste probleme) a înaintat Ucrainei pretenții teritoriale ce viza zona în mod special zona din estul Niprului (inclusiv Peninsula Crimeea) iar statul în cauză nu numai că a refuzat să cedeze orice teritoriu,dar a rugat Rusia să-și retragă flotele navale din Crimeea în 2017 când contractul va expira.
În prezent,însă, problemele de etnie sunt ținute sub pătură și opiniile cetățenilor nu sunt luate în seamnă de actuala conducere dar relațiile Ucrainei cu țările vecine sunt tensionate.

Distribuția firească a teritoriului Ucrainei:

  • România:Zona Maramureșului istoric(de nord),Pocuția,Transcarpatia,Bugeacul,Nordul Bucovine,Transnistria și teritoriul dintre Bug și Nipru(zona dintre Carpații Orientali și Nipru alcătuiește Moldova Mare:Moldova lui Ștefan cel Mare și Moldova cum a fost în Dacia lui Burebista)
  • Polonia:Teritoriul ce l-a deținut în perioada interbelică(mai puțin Pocuția) și zona Kiev-ului cu nordul zonei de Est pentru care lupta în războiul Ruso-Plonez(tot aici este de amintit că Polonia este și moștenitoarea de drept al statului Belorusia).
  • Rusia:Peninsula Crimeea și zona raioanelor din est unde populația este formată din ruși și Ucrainieni ce reprezintă defapt populațiile străine deportate în perioada comunistă.

Țara continuă să existe și așa.Rămâne de văzut cât.

Tags: , , , , , , , ,
  1. Pentru că e și a fost pământ românesc.Așa cum am învățat de la școală,spațiul etnogenetic românesc cuprinde toată zona Tisa-Nistru și orice spațiu cuprins în acest meleag ce mai poate fi încă recuperat este o prioritate de stat pentru români.
  2. Pentru că o mare de români suferă sub presiune comunistă.Nu vrem să ne amestecăm în problemele altei țări,dar datorită fraternității noastre eterne cu moldovenii nu putem privii la ei cu indiferență,la fel cum nici mama nu poate să-și privească cu indiferență copilul ce e snopit în bătaie de niște linge-brânză.
  3. Pentru a ne ridica,împreună cu frații noștri cotropiți, din sărăcie.Cu toții știm că România a fost foarte prosperă în perioada interbelică când avea Basarabia.Ne va fi greu la început fiindcă Moldova e o țară săracă,dar terenurile arabile și zonele forestiere (ce sunt neglijate și poluate datorită comuniștilor) împreună cu ale noastre,ar fi în stare să ne ridice mai sus.Unde-s doi,puterea crește.
  4. Pentru a opri procesul de rusificare a unor nații românești.Minciunile comuniste,de care ne e așa scârbă,vor să răpună moldova.Denumirea de limbă moldovenească,popor moldovean,faptul ca în transnistria este interzis alfabetul latin,toate acestea sunt efectele rusificării.Ne e de ajuns că sute de mii de români au fost declarați ucrainieni și că și-au uitat patria.Nu vrem să se-ntâmple același lucru și cu basarabenii.
  5. Pentru că rușii și-au bătut joc de când au recucerit-o în al doilea război.Moldovei i s-a ciumpit partea de sud(Bugeacul) pentru  a-i priva de acces la marea neagră și i s-a lipit o parte din fosta ASSR Moldovenească(Transnistria de azi) ca să o poată ține rușii sub control.
  6. Pentru că e firesc să ni se acorde acest drept fără explicații
Tags: , , ,

red bull