Nu demult,Victor m-a avertizat de atitudinea anti-unionistă a majorităților etnice din Moldova de răsărit și de faptul că aceasta poate intra în contradicție cu ideile site-ului ‘Basarabia Mea’.Din cât se poate înțelege din pagina descrierii site-ului,Basarabia Mea sprijină dreptatea,drepturile omului și independența cetățeanului din Republica Moldova.
Anti-unionismul este,până la urmă, un lucru firesc ce reflectă îngrijorările și frustrările poporului.Aceste idei se pare că nu aduc nimic bun în această perioadă și nu vor putea fi privite cu alți ochi de cetățenii moldoveni decât după căderea comuniștilor și integrarea în Uniunea Europeană.
Cu toate acestea,doresc să informez persoanele ce se tem de eventuala unire că aceasta nu poate fi declanșată decât de dorința cetățenilor republicii iar dacă va fi cazul,în viitor,nu se va acționa fără un referendum serios în R.Moldova.Doresc să alung orice bănuială cum că susținerea opoziției ar fi echivalentă cu susținerea unirii și să amintesc că aceasta luptă mai degrabă pentru independența și integritatea teritorială a Moldovei ce este acum periclitată direct de Ruși(prin promiterea Transnistriei de către Voronin sau acceptarea împrumutului ce ar amesteca Rusia și mai mult în politica internă a statului).Moldova este independentă,din nefericire, numai prin câteva hârțoage fiindcă dacă judecăm just este încă sub influență rusă iar comuniștii cred că pot acoperii acest lucru.
Pentru că în 8 ani comuniștii n-au făcut aproape nimic pentru Republica Moldova.
Pentru că zeci de tineri au fost bătuți crunt de autoritățile comuniste în zilele ce au urmat lui 6 aprilie
Pentru că Uniunea Europeană nu ar accepta niciodată o țară guvernată de o extremă,cu atât mai mult de o extremă stângă.Aderarea Moldovei la U.E. este clar compromisă cât timp comuniștii rămân la putere.
Pentru a anula viitoarele jertfe către Rusia care vor veni odată cu împrumutul de $500 mil. .Jertfele acestea ar fi mai mult de natură culturală precum oficializarea limbii ruse,privilegierea peste măsură a minorităților ruse,etc și toate astea se vor face clar fără a întreba, măcar, cetățenii.
Pentru a fi mai aproape de țările din occident,țările cu adevărat democratice și de la care Moldova are destule de învățat.
Pentru ca cetățenii moldoveni să nu mai emigreze așa de mult peste hotare.
Pentru a ieși din criza economică prin metode mai realiste și eficiente.Metodele actuale,ale comuniștilor, sunt clar echivalente cu zero.
Pentru că la protestele din aprilie tineretul s-a exprimat.Câștigul comuniștilor va însemna numai o amânare a inevitabilului, dat fiind faptul că tineretul de azi va vota la maturitate contra comuniștilor.
Pentru că Voronin s-a dovedit inapt și nedemn de a deține vreo funcție de conducere(chiar dacă nu cea de președinte) datorită afirmațiilor sale (pantalonii lui Chirtoacă,baia armenească).
Pentru a rezolva pe cale pașnică problemele din Transnistria,fără a o ceda Rusiei (contrar voinței populației din acest teritoriu dar pro voinței comuniștilor din stânga Nistrului).
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a făcut de-alungul anilor orice a fost posibil pentru a îndepărta țara de Uniunea Europeană.Fără ca cetățenii să observe,aproprierile de Rusia și comunicarea slabă cu occidentul au făcut ca aderarea la uniune să rămână numai un vis frumos.Moldova însă merită să fie o țară europeană.Cetățenii moldoveni sunt în totalitate apți să devină membrii ai uniunii iar Uniunea Europeană ar aduce într-adevăr schimbări.Care ar fi acelea,oare?
Restabilizare economică : Ca în orice țară Europeană,fondurile de la U.E. vor fi prezente și aici.Șoselele,construcțiile și parcurile vor fi renovate și vor rămâne bani din bugetul statului și pentru prioritățile extreme.
Deschiderea relațiilor cu occidentul : Până acum Moldova a fost ținută de comuniști sub o cortină de fier.Toate relațiile cu lumea din vest(în special cu România) au rămas reci,în cele mai bune cazuri indiferente.Rusia și Ucraina au contribuit cu atât mai mult la înghețarea și paralizarea comunicării republicii cu vestul prin diversele etichete ce i le-au asociat (Moldova a fost de vină pentru criza gazelor,ea încalcă reguli de graniță,etc).
Oportunități noi pentru tineri : Adolescenții și copiii vor beneficia și se vor bucura, probabil, cel mai mult.Studiul la universitățile de peste Prut va deveni mai ieftin,opinia adolescenților va conta mai mult în stat iar școlile vor difuza material mult mai obiective (în loc să mintă copii cu povești gen ‘limba moldovenească’ sau ‘Basarabia a fost forțată să se unească cu România).
Îndepărtare de Rusia : Probabil asta își dorește orice român moldovean.Prea mult s-a jertfit țărișoara aceasta mică pentru acea federație odioasă și prea mult se va mai jertfi dacă nu se va întâmpla o schimbare cât mai repede.Rusia tot timpul se ține departe de occident,de țările din Spațiul Schengen și intrarea Moldovei în U.E. ar putea să însemne foarte probabil o despărțire de influența rusă,de problemele Transnistriei și de armata a 14-a ce a rămas să ocupe Republica Moldova.
Avantajele nu se opresc aici și ar fi o imposibilitate să le enumerăm pe toate.Foarte multe care sunt cel puțin la fel de importante ca cele de sus mai există.
Marea întrebare totuși rămâne : Ce trebuie să facă Republica Moldova pentru a fi în U.E. ?
Eu cred că după ce comuniștii vor fi dați jos de la putere,totul va veni natural.
Să tragem linie și să concludem : cine sunt adevărații dușmani și prieteni ai Republicii Moldova?Aceste state au contribuit la înrăutățirea situației statale a Moldovei de-alungul timpului iar unele mai contribuie și în ziua de azi.
Dușmanii:
Federația Rusă – A introdus comunismul între Prut și Nistru,a omorât și deportat mai mult de jumătate din populația Basarabiei.În momentul actual are pretenții teritoriale nejustificabile la adresa Moldovei și ajută comuniștii în a frauda alegerile.Multe altele le știți și voi.
Ucraina – Dă vina pe Moldova pentru a se justifica în fața Rusiei și a Europei (cazul crizei gazelor).Ucraina a deznaționalizat sute de mii de români moldoveni,trecându-i în buletine ca ucrainieni și forțându-i să-și uite limba și cultura.Tot Ucraina este principala responsabilă pentru împărțirea Basarabiei în trei părți,dintre care două le deține ea în ziua de azi.
Bulgaria și Ungaria – Presiunile acestor țări au oprit armata română din a se opune ultimatumului sovietic în al doilea război mondial.Dacă acesta nu era acceptat,România avea în ziua de azi încă un punct în plus la problema Basarabiei,Bucovinei și insulelor din Marea Neagră.Reamintesc că România nu s-a opus cu forță armată URSS-ului întrucât Ungaria și Bulgaria aveau armatele mobilizate la granițele lor cu România.Aceasta risca,astfel,un război pe trei fronturi.
Polonia – Ca să se bage în seamă,Polonia vine în ziua de azi și insistă ca tratatul de graniță între R.Moldova și România să se semneze.Acest lucru nu poate fi decât în favoarea comuniștilor din R. Moldova și a Rusiei
Prietenii:
România : Patria mamă a Moldovei,adevăratul aliat credincios prieten al acesteia.România a luptat mereu(și încă mai luptă) pentru drepturile Moldovei și ale moldovenilor chiar și atunci când toți s-au opus micului stat de la est de Prut.În prezent,România sprijină basarabenii oferindu-le burse de merit și cetățenie.
S.U.A. : Sprijină ideile democratice și s-a prins foarte repede că alegerile din Moldova au fost măsluite.Cu toate că nu a reacționat direct,vocea Statelor Unite (care ruga Moldova să organizeze de data asta alegeri corecte) a fost crucială pentru a îndrepta părerile europenilor în altă direcție.
Grecia,Serbia și Turcia : Foștii membrii ai pactului balcanic ce susțineau integritatea teritorială a României Mari din perioada interbelică.Turcia a refuzat contractul cu Rusia prin care dădea acesteia un acces important la cele două strâmtori dintre M.Mediterană și M.Neagră.
Transformarea Republicii Moldova de azi într-o republică federativă este o idee a liderilor politici comuniști pentru a soluționa problemele separatismului transnistrian.Comuniștii fie vor să distrugă complet statalitatea Moldovei,fie sunt inconștienți de efectele pe care această formă de stat ar avea-o asupra țării.
Dezavantajele împărțirii Moldovei în două republici separate ce comunică între ele doar în parlament sunt nenumărabile,însă cele mai grave trebuie trecute în revistă :
Liderii transnistrieni pot ajunge în fruntea țării.Știm cât de grav ar fi dacă datorită fâșii de sol din stânga Nistrului,Igor Smirnov sau alt comunist rus împătimit s-ar vedea la un moment dat șef peste toată republica federativă,
Influența politică a Rusiei va fi mult mai pregnantă cu ajutorul Tiraspolului,fiindcă știm cu toții că Transnistria se află în sfera de influență a Federației Ruse.Va fi,așadar, un mod mai subtil de-a implica direct Rusia în politica Moldovei.
Extinderea regimului separatist.Cum și în Transnistria majoritatea dorește cu totul altceva decât puterea comunistă,nu e exclus ca regimul separatist să transforme și restul Moldovei într-un fel de Transnistrie.Asta implică automat viitoare abuzuri la drepturile omului,îndepărtarea de Europa,UE și România și apropierea de Rusia
Moldova poate dispărea de pe harta lumii.Cum și Tiraspolul va avea cuvinte grele de spus și cum își va păstra intențiile de-a se uni cu Rusia,rolul său ca pivot în Republica Federativă poate trage și Moldova dintre Prut și Nistru în ghearele Rusiei chiar de aceasta nu dorește.
Comuniștii vor avea întotdeauna locuri asigurate în parlament.Fiind ideea lor,nu cred că liderii de extremă stângă vor ezita în a-și trage avantaje cât mai multe iar asta implică direct și o permanentă prezență a lor pe funcția de conducere.
Republica Federativă nu e până la urmă decât o idee comunistă foarte gravă ce ar trage Moldova cu alți 10 ani în urmă și care trebuie,fără doar și poate, respinsă și anulată la foc automat.Este o minciună că un astfel de sistem politic va rezolva vreo problemă actuala de stat,o minciună care nici comuniștii nu o cred dar care le satisface interesele de-a se apropia de Rusia și de-a distruge patria pe deplin.
Mai în nordul Moldovei,la vreo 30 de km sud de Cernăuți de găsește un petec de pământ de cca. 300-400km2 pe care tot românul îl numește Ținutul Herța.Tot trecând și tot bătând,după amplele războaie,iată că Herța ajunge sub papucul Ucrainei contemporane.Un cântec patriotic zicea:
Unde-mi este Țara cu al ei popor?
Unde-mi este Herța cu al ei sobor?
Când Ultimatumul venise să îngrozească o țară întreagă,nici nu ne trecea prin gând că pe lângă teritoriile cerute,Rusia va ocupa și ciotul acesta al Moldovei.Ocuparea lui pare să fi fost datorată greșelii creioanelor rusești a căror grosime a înglobat în pretenții și zona Herței în harta trimisă românilor,deși o astfel de pretenție nu fusese propriu-zis menționată în niciun domcument.Când comandantul a strigat armatei roșii să oprească înaintarea întrucât se află la marginea teritoriului pretins,acesta a fost întâmpinat cu un glonț în ceafă iar înaintarea persistentă a continuat necontenit.Anii vor trece iar noi vom rămâne cu Herța numai în documente.
Timpul trece iar țapul țărănist Constantinescu(basarabean de origine) ajunge în fruntea țării.Acesta semnează tratatul de graniță cu Ucraina și le dă acestora fără comentarii Herța alături de asigurarea că Bucovina ,sudul Basarabiei și insulele din Marea Neagră vor rămâne sub dominația lor.Ca răspuns,Bucovina de Nord,Herța și Bucureștiul contestă acordul de graniță în 2007.Blestemată e și blestemată va rămâne sârma ghimpată care nu separă până la urmă decât românii de români și care neliniștește românia ce mult a mai trăit supărată.
Românii din Herța sunt români ca focul,români ca grâul,români ca brazii,numeroși și compacți.În acest ciot moldav deportările,sărăcia,suferințele și chinurile traiului nu i-a speriat pe români și i-a făcut să rămână majoritari,cifrele vorbesc.Peste 32.000 de locuitori numără ținutul din care peste 30.000 spun mai mult sau mai puțin cu focu-n vine că sunt români.
Acum ce mai e de făcut decât să ne ducem cu actele grămadă și să dovedim că avem dreptate și să ne cerem drepturile firești de reântregire,drepturile care ne-au fost refuzate și luate cu forță?
Propun astăzi o viziune în istoria alternativă.O viziune ce doresc să o fac cât mai obiectivă și puțin interpretabilă și care demonastrează cât de mult contează trecutul pentru situația actuală.Filmul de mai sus nu este decât o viziune americănească a unei isotrii alternative,o viziune ce o numesc destul de nerealistă.
Să ne întoarcem în cel de-al doilea război mondial și să ne imaginăm că germanii ar fi oprit trupele americane debarcate în Normandia iar acestea ar fi trebuit să se întoarcă acasă în SUA.După aceea,trupele germane ajunse la Moscova reușesc să captureze capitala și cu asta să facă URSS-ul să capituleze,nemairămânând din el decât zonele asiatice ce nu dispuneau de forță militară îndeajunsă sau a căror forță militară fusese epuizată.Statele Unite înfrâng Japonia cu bombele nucleare de la Hiroșima și Nagasaki și se retrag din război pentru a nu antrena Germania în alte acțiuni.Fiind singura putere rămasă în picioare,Germania nazistă își declară victoria asupra puterilor occidentale și Rusiei Sovietice. Ce urmări ar fi avut un astfel de deznodământ?
Balcanii și țările Baltice eliberate odată pentru totdeauna de influența Rusiei Sovietice(cum din aceasta tot ce mai rămânea era Siberia)
Basarabia,Bucovina de Nord și Transnistria alipite României alături de N-V Transilvaniei până la Tisa(așa cum promisese,în istoria adevărată, Hitler lui Antonescu ca mulțumire pentru buna colaborare)
Influența Germană mult mai răspândită în Europa de Est.Oamenii ar fi devenit ordonați și punctuali ca nemții în loc să devină huligani,drogați ca rușii(mă refer la clasele generale,nu și la cazurile particulare de ruși și nemți)
După ce Germania Nazistă va fi căzut(deoarece orice imperiu mare nu poate controla formațiunile teritoriale ce le deține dacă acestea sunt ținute cu forță și teroare) Europa va renaște,comunismul neatingând hotarele ei iar statele satelit nu s-ar fi creat.Fascismul și nazismul ar fi dispărut în aceste puncte neămânând decât(ca în ziua de azi) niște partide politice extremiste