Rusia ține enorm la orice bucățică de pământ din nordul Mării Negre.Am aflat aici că Rusia abia în 1791 ajunge la Nistru iar din 1990 a pierdut brusc tot ce însemna Marea Neagră.Din 2017 Rusia va pierde cu siguranță accesul la Sevastopol iar Transnistria ar putea valora mai mult ca orice,fiind singura fâșie de pământ cu un punct pe Nistru, punct ce ar satisface spiritual pe mai mulți paranoici Putiniști.
Ce vreau să propun ca analiză în acest articol este un schimb ce ar putea fi propus Rusiei și care s-ar putea realiza datorită influenței mari a acestui stat precum și datorită importanței mondiale a Federației Ruse.Temeiul ar fi acela istoric și trebuie lăsat să pară așa cum este în zia de azi.Astfel, Moldova și România vor recunoaște teritoriul din stânga Nistrului (exclusiv, deci nu se include Tighina sau alte localități asemănătoare) ca fiind ale Rusiei dar și Rusia va recunoaște cele două foste județe din sud, județul Hotin din nord și zona Nordului Bucovinei ca aparținând de drept Moldovei.Chestiunea etnică nu cred că ar fi o problemă întrucât aceste zone sunt și în ziua de azi populate de etnici români trecuți în acte ca ucrainieni dar trebuie luat în seamă faptul că actuala conducere a Ucrainei este una rusofobă.
Un astfel de schimb teritorial (urmat eventual și de un schimb etnic cu actuala regiune separatistă) nu doar ar rezolva problema Transnistriei, dar ar putea stabiliza cu mult relațiile Ruso-Moldovene, ambele părți avânt un câștig mai mult sau mai puțin corect.
Tags:
alte state,
rusia,
transnistria,
ucraina
Postat în Altele |
Niciun comentariu » | August 6th, 2009
De-alungul timpului, comuniștii au adoptat diverse simboluri cu care și-au pus amprenta pe lume prin documente, imagini, steaguri, etc.Patru rămân însă cele mai reprezentative simboluri ce nu au rămas uitate nici până în ziua de azi.
Svastica, deșii a fost folosită îndeosebi de naziști, a rămas printre primele simboluri pe care comuniștii le-au adoptat.Încă se mai găsesc documente pe internet și prin cărți, documente comuniste care prezintă lângă conținut o svastică roșie sau înconjurată de diverse obiecte decorative roșii.Acest simbol a avut mai mult un caracter popular decât politic (întrucât reprezenta nobilitatea, regalitatea, etc) iar caracterul antipopular comunist i-a făcut pe aceștia să renunțe la simbol.

Steagul Roșu este un simbol cunoscut tuturor, un simbol folosit și în campania electorală a PCRM.O simbolistică anume nu o are, dar este folosit de toate partidele comuniste și a fost folosit ca fundal pentru drapelul național al URSS-ului.Peste steag sunt plasate alte simboluri comuniste de actualitate sau diverse texte.În istorie, steagul roșu a fost folosit prima dată de către slavi și reprezenta un semnal de sfidare, bătălie și curaj.Popularitatea steagului roșu nu a fost așa de mare până să nu apară pe șcena istorică revoluția franceză.
Steaua Roșie sau Pentagrama a fost simbolul libidinoasei armate roșii, a fost folosită pentru prima dată de către Marx și Engles.Aceasta poate avea diverse înțelesuri în funcție de interpretare.Pentagonul din centru are pe fiecare latură câte un triungi isoscel, numărul 5 ieșind în evidență.Acesta s-a interpretat în istorie fie ca cele 5 degete ale muncitorului, fie ca cele 5 continente (pretențiile expansioniste ale comunismului).Din alt punct de vedere, pentagrama roșie înconjurată de un cerc este un simbol bine cunoscut al satanismului.Cercul lipsește din jurul stelei dar a fost de multe ori înlocuit cu alte obiecte ce aminteau o formă circulară (ramuri de măslin,etc)
Secera și ciocanul.Probail cel mai cunoscut și cel mai de temut simbol al comunismului, pe care orice țăran belitor de ochi și de urechi îl știe.Pe de-o parte,acestea reprezintă simbolistice pentru proletariat și țărănime dar, din nou, privind din perspectiva simbolurilor satanice, secera este o cruce cu o coadă arcuită (simbolism pentru distrugerea și abolirea credinței în dumnezeu) iar ciocanul este un simbol al antidemocrației, totalitarismului, al dezbinării sociale a societății.Oare nu se potrivește mai bine a doua interpretare, având în vedere ce a făcut comunismul din societatea normală ?
Tags:
china,
coreea,
fascism,
limba rusa,
rusia,
ucraina
Postat în Istoria adevărată, Secera și ciocanul |
Niciun comentariu » | August 3rd, 2009
Deschidem aici o pagină de istorie adevărată,fiindcă multe fapte au fost ascunse de manualele școlare pline de diverse influențe și vorbim despre Unirea Basarabiei, o unire care a avut în 1918 un element mai special decât au avut toate celelalte teritorii românești aflate în acea perioadă sub ocupație.Pentru conceperea acestui articol m-am bazat pe studiile doctorului Mircea Dogaru,studii care deșii dovedite pe baza documentelor istorice a multiplelor popoare, nu au fost încă acceptate de invățământ.
Ca să tragem o linie la începu,precizez că țara Moldovei s-a întins în vremea lui Ștefan cel Mare de la estul Carpaților Orientali până la Nipru (atenție,nu Nistru) dar a fost cucerită treptat de Rusia Țaristă .Craina în limba slavă înseamnă margine:avem în Serbia de azi o regiune românească ‘Craina’ (populată încă în majoritate de români) și mai avem la nord-est ca vecin U-Craina.
Datorită instabilității produse în România de imperiul otoman,Rusia a avut mână liberă să cucerească toată zona românească până la Prut.În 1740 Rusia cucerește teritoriul dintre Bug și Nipru (teritoriu de aproximativ 45000 km2) iar la 31 decembrie 1791 Transnistria (teritoriul dintre Nistru și Bug) ajunge pentru prima dată în mână rușilor.
După ce râvnește și la restul Moldovei rămase între Carpați și Nistru,Rusia își limitează din ce în ce mai mult pretențiile teritoriale (mai intâi până la Siret,apoi până la Prut) și in final lipsește românia de un teritoriu pe care azi îl numim Basarabia.
Să ne plasăm acum în anul 1918.La 9 ianuarie Ucraina albă își declară independența forțând astfel și Basarabia să și-o declare pe a ei.Pe 10-11 ianuarie Rusia roșie proclamă sovietele în Hotin,transformând acest ținut din Basarabia într-unul sovietic.Deja la 24 ianuarie Basarabia își obține independența (sub numele de Republica Democrată Moldovenească) dar peste puțin timp Hotinul este ocupat de armata a 7-a autro-ungară pentru a proteja zona Bucovinei și a Cernăuțiului de eventualele pericole.
De teama Ucrainei Albe, a armatei austro-ungare și a Rusiei Roșii pe de altă parte,Ion Niculeascu (președintele RDM în acea perioadă) face un apel disperat către armata română ce mai rămăsese în Moldova pentru a-i oferii sprijin militar cu scopul de-a alunga trupele străine.Aceasta sosește și eliberează Basarabia iar în 27 martie Sfatul Țării hotărăște să unească întreaga republică (inclusiv județul Hotin) cu România.Problema stă în faptul că acest județ nu s-a unit în acest timp, ci cu câteva luni mai târziu.De ce?
La 31 martie Ucraina albă se declară nemulțumită de ideea acestei uniri și declară anexiune.Nu putea anexa întreaga Basarabie dar putea anexa județul Hotin.Așa se face că în aprilie 1918 comandantul armatei austro-ungare de la Hotin se trezește cu locotenentul major Cicovsky cerându-i (pe un ton imperativ) cheile orașului întrucât fusese numit de Kiev administrator al ținutului Ucrainean,Hotin.Acesta este alungat de armata a 7-a peste Nistru cu precizarea că va fi arestat de se va întoarce.
În luna Octombrie,mai precis pe 27, Germania și Austro-Ungaria cer armistițiu iar armata a 7-a părăsește în acea clipă Hotinul.Văzând acest lucru,armata română (prin divizia 1 cavalerie) a intrat în Hotin și a proclamat la Lipcani (pe 9 noiembrie) unirea acestui teritoriu cu țara,în baza hotărârii sfatului țării de la 27 martie.Două zile mai tâziu,la 11 noiembrie 1918, Hotinul s-a unit cu România.
Amintim ,aici la final, că în 1924 URSS întremeiază RASSM (Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească) cu capitala la Tiraspol(după ce fusese la Balta),republică cu teritoriu de peste 8000 km2 locuit de 585.000 locuitori (58% români) iar după anexiunea din 2 august 1940,Stalin crează Republica Socialistă Sovietică Moldovenească cu 6 raioane din fostul RASSM și dintr-o parte a Basarabiei,fără Ismail,Cetatea Albă și Hotin.
Ismail și Cetatea Albă fuseseră reromânizate de două ori,deci trebuia stopat cât mai repede românismul din aceste zone iar Hotin fusese rupt din trupul Basarabiei pe temeiul explicat anterior,ce s-a petrecut în 1918.
Logica acestor teorii este cu siguranță impecabilă iar urmările (pe care le știm cu toții și care au fost prezentate în acest ultim paragraf) sunt cu siguranță o consecință a ei.
Tags:
al doilea razboi mondial,
basarabia straina,
deznationalizare,
harta romaniei,
romanii instrainati,
ruteni,
ucraina
Postat în Istoria adevărată |
Un comentariu » | July 8th, 2009
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a făcut de-alungul anilor orice a fost posibil pentru a îndepărta țara de Uniunea Europeană.Fără ca cetățenii să observe,aproprierile de Rusia și comunicarea slabă cu occidentul au făcut ca aderarea la uniune să rămână numai un vis frumos.Moldova însă merită să fie o țară europeană.Cetățenii moldoveni sunt în totalitate apți să devină membrii ai uniunii iar Uniunea Europeană ar aduce într-adevăr schimbări.Care ar fi acelea,oare?
- Restabilizare economică : Ca în orice țară Europeană,fondurile de la U.E. vor fi prezente și aici.Șoselele,construcțiile și parcurile vor fi renovate și vor rămâne bani din bugetul statului și pentru prioritățile extreme.
- Deschiderea relațiilor cu occidentul : Până acum Moldova a fost ținută de comuniști sub o cortină de fier.Toate relațiile cu lumea din vest(în special cu România) au rămas reci,în cele mai bune cazuri indiferente.Rusia și Ucraina au contribuit cu atât mai mult la înghețarea și paralizarea comunicării republicii cu vestul prin diversele etichete ce i le-au asociat (Moldova a fost de vină pentru criza gazelor,ea încalcă reguli de graniță,etc).
- Oportunități noi pentru tineri : Adolescenții și copiii vor beneficia și se vor bucura, probabil, cel mai mult.Studiul la universitățile de peste Prut va deveni mai ieftin,opinia adolescenților va conta mai mult în stat iar școlile vor difuza material mult mai obiective (în loc să mintă copii cu povești gen ‘limba moldovenească’ sau ‘Basarabia a fost forțată să se unească cu România).
- Îndepărtare de Rusia : Probabil asta își dorește orice român moldovean.Prea mult s-a jertfit țărișoara aceasta mică pentru acea federație odioasă și prea mult se va mai jertfi dacă nu se va întâmpla o schimbare cât mai repede.Rusia tot timpul se ține departe de occident,de țările din Spațiul Schengen și intrarea Moldovei în U.E. ar putea să însemne foarte probabil o despărțire de influența rusă,de problemele Transnistriei și de armata a 14-a ce a rămas să ocupe Republica Moldova.
Avantajele nu se opresc aici și ar fi o imposibilitate să le enumerăm pe toate.Foarte multe care sunt cel puțin la fel de importante ca cele de sus mai există.
Marea întrebare totuși rămâne : Ce trebuie să facă Republica Moldova pentru a fi în U.E. ?
Eu cred că după ce comuniștii vor fi dați jos de la putere,totul va veni natural.
Tags:
copii,
deznationalizare,
rusia,
transnistria,
ucraina
Postat în Basarabenii |
Niciun comentariu » | July 3rd, 2009
Să tragem linie și să concludem : cine sunt adevărații dușmani și prieteni ai Republicii Moldova?Aceste state au contribuit la înrăutățirea situației statale a Moldovei de-alungul timpului iar unele mai contribuie și în ziua de azi.
Dușmanii:
- Federația Rusă – A introdus comunismul între Prut și Nistru,a omorât și deportat mai mult de jumătate din populația Basarabiei.În momentul actual are pretenții teritoriale nejustificabile la adresa Moldovei și ajută comuniștii în a frauda alegerile.Multe altele le știți și voi.
- Ucraina – Dă vina pe Moldova pentru a se justifica în fața Rusiei și a Europei (cazul crizei gazelor).Ucraina a deznaționalizat sute de mii de români moldoveni,trecându-i în buletine ca ucrainieni și forțându-i să-și uite limba și cultura.Tot Ucraina este principala responsabilă pentru împărțirea Basarabiei în trei părți,dintre care două le deține ea în ziua de azi.
- Bulgaria și Ungaria – Presiunile acestor țări au oprit armata română din a se opune ultimatumului sovietic în al doilea război mondial.Dacă acesta nu era acceptat,România avea în ziua de azi încă un punct în plus la problema Basarabiei,Bucovinei și insulelor din Marea Neagră.Reamintesc că România nu s-a opus cu forță armată URSS-ului întrucât Ungaria și Bulgaria aveau armatele mobilizate la granițele lor cu România.Aceasta risca,astfel,un război pe trei fronturi.
- Polonia – Ca să se bage în seamă,Polonia vine în ziua de azi și insistă ca tratatul de graniță între R.Moldova și România să se semneze.Acest lucru nu poate fi decât în favoarea comuniștilor din R. Moldova și a Rusiei
Prietenii:
- România : Patria mamă a Moldovei,adevăratul aliat credincios prieten al acesteia.România a luptat mereu(și încă mai luptă) pentru drepturile Moldovei și ale moldovenilor chiar și atunci când toți s-au opus micului stat de la est de Prut.În prezent,România sprijină basarabenii oferindu-le burse de merit și cetățenie.
- S.U.A. : Sprijină ideile democratice și s-a prins foarte repede că alegerile din Moldova au fost măsluite.Cu toate că nu a reacționat direct,vocea Statelor Unite (care ruga Moldova să organizeze de data asta alegeri corecte) a fost crucială pentru a îndrepta părerile europenilor în altă direcție.
- Grecia,Serbia și Turcia : Foștii membrii ai pactului balcanic ce susțineau integritatea teritorială a României Mari din perioada interbelică.Turcia a refuzat contractul cu Rusia prin care dădea acesteia un acces important la cele două strâmtori dintre M.Mediterană și M.Neagră.
Tags:
al doilea razboi mondial,
alte state,
deznationalizare,
harta romaniei,
polonia,
rusia,
ucraina
Postat în Istoria adevărată |
Niciun comentariu » | July 2nd, 2009
Transformarea Republicii Moldova de azi într-o republică federativă este o idee a liderilor politici comuniști pentru a soluționa problemele separatismului transnistrian.Comuniștii fie vor să distrugă complet statalitatea Moldovei,fie sunt inconștienți de efectele pe care această formă de stat ar avea-o asupra țării.
Dezavantajele împărțirii Moldovei în două republici separate ce comunică între ele doar în parlament sunt nenumărabile,însă cele mai grave trebuie trecute în revistă :
- Liderii transnistrieni pot ajunge în fruntea țării.Știm cât de grav ar fi dacă datorită fâșii de sol din stânga Nistrului,Igor Smirnov sau alt comunist rus împătimit s-ar vedea la un moment dat șef peste toată republica federativă,
- Influența politică a Rusiei va fi mult mai pregnantă cu ajutorul Tiraspolului,fiindcă știm cu toții că Transnistria se află în sfera de influență a Federației Ruse.Va fi,așadar, un mod mai subtil de-a implica direct Rusia în politica Moldovei.
- Extinderea regimului separatist.Cum și în Transnistria majoritatea dorește cu totul altceva decât puterea comunistă,nu e exclus ca regimul separatist să transforme și restul Moldovei într-un fel de Transnistrie.Asta implică automat viitoare abuzuri la drepturile omului,îndepărtarea de Europa,UE și România și apropierea de Rusia
- Moldova poate dispărea de pe harta lumii.Cum și Tiraspolul va avea cuvinte grele de spus și cum își va păstra intențiile de-a se uni cu Rusia,rolul său ca pivot în Republica Federativă poate trage și Moldova dintre Prut și Nistru în ghearele Rusiei chiar de aceasta nu dorește.
- Comuniștii vor avea întotdeauna locuri asigurate în parlament.Fiind ideea lor,nu cred că liderii de extremă stângă vor ezita în a-și trage avantaje cât mai multe iar asta implică direct și o permanentă prezență a lor pe funcția de conducere.
Republica Federativă nu e până la urmă decât o idee comunistă foarte gravă ce ar trage Moldova cu alți 10 ani în urmă și care trebuie,fără doar și poate, respinsă și anulată la foc automat.Este o minciună că un astfel de sistem politic va rezolva vreo problemă actuala de stat,o minciună care nici comuniștii nu o cred dar care le satisface interesele de-a se apropia de Rusia și de-a distruge patria pe deplin.
Tags:
deznationalizare,
igor smirnov,
limba rusa,
romanii instrainati,
rusia,
transnistria,
ucraina,
voronin
Postat în Minciunile lor, Secera și ciocanul |
Niciun comentariu » | June 30th, 2009
Mai e foarte puțin până să înceapă campania electorală pentru alegerea altui președinte în România iar în capul lui Băsescu ideile naționaliste sunt din ce în ce mai înfloritoare.Nu zic că președintele ar fi în mod normal dezinteresat de situația Basarabiei și basarabenilor dar până acum nu a avut atâția stimuli interni pentru a începe să promită și să întreprindă ceva serios.
Chiar de e criză,chiar de plouă și chiar de ninge statul român nu va mai rămâne de-acum încolo indiferent la cererile etnicilor români de dincolo de Prut și se va sinchisi să le ofere adolescenților burse de studiu la facultăți din toată țara.Din orice colț al Republicii Moldova,de pe orice mal al Nistrului sau din orice zonă Ucraineană cererile pot să curgă și România le va aproba.
Lăudabila inițiativă a lui Traian Băsescu va da curaj basarabenilor să se apropie de România și va apropia cele două țări ale căror legături au fost deteriorate de regimul comunist de la Chișinău.
Tags:
copii,
transnistria,
ucraina
Postat în Basarabenii |
Niciun comentariu » | June 25th, 2009