Unirea Basarabiei cu România

Deschidem aici o pagină de istorie adevărată,fiindcă multe fapte au fost ascunse de manualele școlare pline de diverse influențe și vorbim despre Unirea Basarabiei, o unire care a avut în 1918 un element mai special decât au avut toate celelalte teritorii românești aflate  în acea perioadă sub ocupație.Pentru conceperea acestui articol m-am bazat pe studiile doctorului Mircea Dogaru,studii care deșii dovedite pe baza documentelor istorice a multiplelor popoare, nu au fost încă acceptate de invățământ.

Ca să tragem o linie la începu,precizez că țara Moldovei s-a întins în vremea lui Ștefan cel Mare de la estul Carpaților Orientali până la Nipru (atenție,nu Nistru) dar a fost cucerită treptat de Rusia Țaristă .Craina în limba slavă înseamnă margine:avem în Serbia de azi o regiune românească ‘Craina’ (populată încă în majoritate de români) și mai avem la nord-est ca vecin U-Craina.
Datorită instabilității produse în România de imperiul otoman,Rusia a avut mână liberă să cucerească toată zona românească până la Prut.În 1740 Rusia cucerește teritoriul dintre Bug și Nipru (teritoriu de aproximativ 45000 km2) iar la 31 decembrie 1791 Transnistria (teritoriul dintre Nistru și Bug) ajunge pentru prima dată în mână rușilor.
După ce râvnește și la restul Moldovei rămase între Carpați și Nistru,Rusia își limitează din ce în ce mai mult pretențiile teritoriale (mai intâi până la Siret,apoi până la Prut) și in final lipsește românia de un teritoriu pe care azi îl numim Basarabia.

Să ne plasăm acum în anul 1918.La 9 ianuarie Ucraina albă își declară independența forțând astfel și Basarabia să și-o declare pe a ei.Pe 10-11 ianuarie Rusia roșie proclamă sovietele în Hotin,transformând acest ținut din Basarabia într-unul sovietic.Deja la 24 ianuarie Basarabia își obține independența (sub numele de Republica Democrată Moldovenească) dar peste puțin timp Hotinul este ocupat de armata a 7-a autro-ungară pentru a proteja zona Bucovinei și a Cernăuțiului de eventualele pericole.
De teama Ucrainei Albe, a armatei austro-ungare și a Rusiei Roșii pe de altă parte,Ion Niculeascu (președintele RDM în acea perioadă) face un apel disperat către armata română ce mai rămăsese în Moldova pentru a-i oferii sprijin militar cu scopul de-a alunga trupele străine.Aceasta sosește și eliberează Basarabia iar în 27 martie Sfatul Țării hotărăște să unească întreaga republică (inclusiv județul Hotin) cu România.Problema stă în faptul că acest județ nu s-a unit în acest timp, ci cu câteva luni mai târziu.De ce?
La 31 martie Ucraina albă se declară nemulțumită de ideea acestei uniri și declară anexiune.Nu putea anexa întreaga Basarabie dar putea anexa județul Hotin.Așa se face că în aprilie 1918 comandantul armatei austro-ungare de la Hotin se trezește cu locotenentul major Cicovsky cerându-i (pe un ton imperativ) cheile orașului întrucât fusese numit de Kiev administrator al ținutului Ucrainean,Hotin.Acesta este alungat de armata a 7-a peste Nistru cu precizarea că va fi arestat de se va întoarce.
În luna Octombrie,mai precis pe 27, Germania și Austro-Ungaria cer armistițiu iar armata a 7-a părăsește în acea clipă Hotinul.Văzând acest lucru,armata română (prin divizia 1 cavalerie) a intrat în Hotin și a proclamat la Lipcani (pe 9 noiembrie) unirea acestui teritoriu cu țara,în baza hotărârii sfatului țării de la 27 martie.Două zile mai tâziu,la 11 noiembrie 1918, Hotinul s-a unit cu România.

Amintim ,aici la final, că în 1924 URSS întremeiază RASSM (Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească) cu capitala la Tiraspol(după ce fusese la Balta),republică cu teritoriu de peste 8000 km2 locuit de 585.000 locuitori (58% români) iar după anexiunea din 2 august 1940,Stalin crează Republica Socialistă Sovietică Moldovenească cu 6 raioane din fostul RASSM și dintr-o parte a Basarabiei,fără Ismail,Cetatea Albă și Hotin.
Ismail și Cetatea Albă fuseseră reromânizate de două ori,deci trebuia stopat cât mai repede românismul din aceste zone iar Hotin fusese rupt din trupul Basarabiei pe temeiul explicat anterior,ce s-a petrecut în 1918.
Logica acestor teorii este cu siguranță impecabilă iar urmările (pe care le știm cu toții și care au fost prezentate în acest ultim paragraf) sunt cu siguranță o consecință a ei.

Postări asemănătoare

Tags: , , , , , ,
feedico Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să fi la curent cu articolele noastre viitoare te rugăm să te abonezi prin RSS

One Response to “Unirea Basarabiei cu România”

  1. Transnistria vs. Hotin, Bugeac și Bucovina | Basarabia Mea [dot] Com Says:

    [...] ține enorm la orice bucățică de pământ din nordul Mării Negre.Am aflat aici că Rusia abia în 1791 ajunge la Nistru iar din 1990 a pierdut brusc tot ce însemna Marea [...]

Leave a Reply


red bull